Marcel Ciolacu spune că DEFICITUL e mare pentru că face investiții: Dacă vreți, opresc investițiile și avem deficit de 3% / NEGOCIERI cu noua Comisie

Publicat: 23/07/2024, 11:48
Actualizat: 23/07/2024, 13:39
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marți, că deficitul bugetar e mare pentru că în România se fac investiții. „Dacă vreți, opresc orice investiție și avem deficit de 3%”, a spus premierul.
Anul trecut ne-am încadrat în deficitul asumat cu Comisia. În acest moment, acordul pe care l-a avut România, semnat de un prim-ministru al României, mai buclucaş, aşa, a semnat pentru 3 ani de zile. În 3 ani de zile era imposibil ca România să ajungă la un deficit de 3 la sută. Mai mult, aveam un exerciţiu financiar de închis, a explicat Ciolacu.
Premierul a mai spus că cea mai mare parte a deficitului bugetar cuprinde de fapt investițiile în infrastructură.
Avem PNRR, unde pe infrastructura rutieră, România a solicitat 14 milioane de euro. Comisia a negociat cu Guvernul din acea vreme şi am obţinut 7,3 miliarde. Sorin Grindeanu nu a scos niciun proiect din PNRR pe infrastructura rutieră. Cu alte cuvinte, de exemplu autostrada Moldovei. Avem bani europeni 50 la sută,  50 la sută vin din bugetul de stat. Nu suntem singurul stat care trece printr-o  perioadă de dezvoltare accelerată şi din punctul meu de vedere este perioada cea mai importantă pentru România, până terminăm exerciţiul financiar actual şi PNRR. Cred că până acum vreo 2,65 din 3,6 parcă sunt cu deficitul, sunt băgaţi direct vreo 58 miliarde lei şi 11 miliarde euro direct în investiţii, a menționat el.
Ciolacu a explicat că, împreună cu ministrul de Finanțe, urmează să negocieze cu noua Comisie măsurile pentru reducerea deficitului.
Banca Mondială ne-a acordat un împrumut pentru acoperirea deficitului. Presupun că Banca Mondială a văzut ritmul de dezvoltare a României şi nu a considerat un risc pentru plasament în România. Trebuie să ne hotărâm, vreţi să intrăm în logica în care, dacă vreţi, eu opresc orice investiţie şi avem deficit 3 la sută? Nu am o problemă, cu toate cheltuielile care s-au mărit la salarii şi ştiţi bine că cheltuielile la salarii s-au mărit anul trecut la învăţământ şi la sănătate, după o criză socială şi după cea mai mare grevă din sistemul de învăţământ. Va fi o negociere. Prefer să  mă întrebaţi zilnic de deficit şi să continui investiţiile. Eu investiţiile din România nu le opresc, a spus Ciolacu.
Premierul a precizat că PSD a lasăt guvernarea când România avea un deficit bugetar de 3 la sută şi a preluat apoi guvernarea cu un deficit de peste 6 la sută.
Îmi aduc aminte că partidul pe care îl reprezint astăzi, PSD, a lăsat guveranrea cu 37 la sută datoria publică şi un deficit sub 3 la sută. L-am preluat cu un deficit de 6,8 în cea mai mare dezvoltare a României, fiind aceste proiecte europene suprapuse. Cu adevărat şi eu şi dumneavoastră aştept să aflu de la specialişti, pe ce s-au dus 200 de miliarde împrumutaţi după pandemie. Unde se regăsesc ei? În economia din România, în infrastructura din România? Eu văd în acest moment că în infrastructura din România sunt miliarde de euro în desfăşurare, vreo 75 km de autostradă şi drum expres în acest moment în lucru, nu poveşti. Văd cele mai mari investiţii în energie, de miliarde de euro, atât public, cât şi privat. Nu am mai auzit până acuma. Lăsaţi-ne să negociem cu Comisia. Am mai văzut ştiri cum că medicamentele se dau în funcţie de venit. Nu au fost aceste discuţii. În coaliţie am avut o discuţie foarte clară că nu vom mări TVA, până la 1 septembrie, a mai spus Ciolacu.

CITEȘTE ȘI:

Aproximativ 5000 de posturi desființate în cadrul REORGANIZĂRII Ministerelor / Marcel Ciolacu: România are nevoie de o reformă a sistemului bugetar

CIOLACU, soluții eficiente pentru energie și climă: Reducerea COSTURILOR energiei pentru toți consumatorii e o problemă ce trebuie abordată FRONTAL

Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...